CAMPANIE. Din toamnă, vaccinurile antigripale ar putea să fie făcute și în farmacii. În ce stadiu este proiectul de act normativ

CAMPANIE. Din toamnă, vaccinurile antigripale ar putea să fie făcute și în farmacii. În ce stadiu este proiectul de act normativ
Rusia și-a numit vaccinul anti-COVID „Sputnik-V”. Au fost solicitate peste un miliard de doze / Sursă Foto: Shutterstock
Publicat: 11/07/2020, 16:21

Un act normativ care să prevadă ca vaccinul antigripal să poată fi administrat şi în farmacii este în curs de finalizare, a anunțat, vineri, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Adela Cojan.

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Adela Cojan, a explicat, vineri, că sunt în derulare discuții avansate pentru ca populația să poată fi vaccinată și în farmacii, începând cu campania din această toamnă.

„Suntem în demersuri foarte avansate în momentul de faţă pentru a implementa un proiect inclusiv pentru posibilitatea vaccinării pacienţilor, în special vaccinul antigripal, în farmacii. Ieri (joi – n.r.) la nivelul Guvernului a avut loc o discuţie în care în fază avansată se află un demers legislativ prin care dorim ca acest vaccin antigripal care trebuie început din toamnă să poată fi implementat şi la nivelul farmaciilor”, a declarat Adela Cojan, citată de Agerpres.

„Proiectul de act normativ pe care îl pregătim noi se referă numai la vaccinul antigripal, care se va sincroniza cu eventualul vaccin care va fi implementat ca anti-COVID dacă acesta va apărea anul acesta, dacă nu ca şi măsură de prevenţie vaccinul antigripal să se poată efectua în farmacii, dar deocamdată, pentru că nu există încă o rectificare bugetară, să poată fi făcut la cerere şi contra cost. Bineînţeles, cu respectarea criteriilor de calitate a efectuării acestui act terapeutic într-o incintă de farmacie, bineînţeles cu autorizarea corespunzătoare a spaţiilor respective şi cu pregătirea şi formarea personalului farmaceutic în sensul efectuării acestui vaccin antigripal în sediul farmaciei”, a afirmat Adela Cojan, citată de Agerpres, la o dezbatere online.

Câți români au fost vaccinați în acest sezon

Până la data de 17 mai 2020 – când Institutul Național de Sănătate Publică a făcut publică ultima raportare a infecțiilor respiratorii acute, a gripei și a infecțiilor respiratorii acute severe (SARI) din sezonul 2019-2020 –  au fost vaccinate antigripal 1.542.353 persoane din grupele la risc , cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătății.

La nivel național, numărul total de cazuri de infecții respiratorii acute (gripă clinică, IACRS și pneumonii) a fost de 16.789, cu 61.5% mai mic comparativ cu cel înregistrat în aceeași saptamana a sezonului precedent, dar specialiștii INSP spun să numărul scăzut poate fi datoriat și subraportărilor furnizorilor de servicii medicale puternic implicați în gestionarea pandemiei de COVID-19. Potrivit INSP, de la începutul sezonului 2019-2020 au fost înregistrate 73 decese confirmate cu virus gripal.

Campania de vaccinare antigripală a Ministerului Sănătății din sezonul epidemic 2019-2020 a început în septembrie 2019. La acea dată, MS anunța că a achiziționat un număr de 1 500 000 doze de vaccin gripal, cu aproximativ 200 000 mai mult față de anul precedent, pentru a asigura vaccinarea unui număr cât mai mare de persoane din categoriile cu risc ridicat de îmbolnăvire.

În ianuarie, ministrul Sănătății, Victor Costache, a aprobat suplimentarea cu 35.000 a numărului de doze de vaccin antigripal pentru campania de vaccinare a persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire.

Conform actualelor reglementări, campania de vaccinare a Ministerului Sănătăţii se derulează prin cabinetele medicilor de familie şi unităţile sanitare cu paturi. În capanie sunt vaccinate persoanele cu risc ridicat de îmbolnăvire, persoane cu vârsta peste 65 de ani, persoane cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, gravide, conform strategiei Ministerul Sănătății şi recomandărilor OMS şi ECDC.

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Șoc în România! O mireasă s-a îndrăgostit de artistul care i-a cântat la nuntă și...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea...
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
O navă cu 11 persoane la bord s-a scufundat în Marea Neagră. Trei marinari sunt...
Cum arată casele vedetelor din România. Vlăduţa Lupău, Cătălin Măruţă sau Andreea Marin au investit...
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
TAXA obligatorie de care șoferii nu au auzit. NU poți circula dacă nu plătești
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
Cine este celebrul artist care s-a iubit cu femeia căreia i-a cântat la nuntă?! Cântăreţul...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Oamenii de știință au descoperit, în premieră, o moleculă care absoarbe gazele cu efect de...
×